Vizita delegaţiei elene din oraşul Aspropyrgos, 14 iulie 2017
La invitatia Primăriei Municipiului Ploieşti şi la iniţiativa preşedintelui şi deputatului Uniuni Elene din România, domnul Dragoş Gabriel Zisopol, o delegaţie din partea oraşului Aspropyrgos (Grecia), oraş înfrăţit cu Ploieşti, a venit în perioada 14 -16 iulie în România.
Oaspeţii au vizitat Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti, Filarmonica Paul Constantinescu" din Ploieşti şi au fost prezenţi la deschiderea primei ediţii a Festivalului,, Ploieşti Târg Domnesc". Întâlnirile au vizat dezvoltarea relațiilor bilaterale în domeniul învățământului universitar, al mediului de afaceri şi cultural.





